Mă numesc Alexandra Pitlik, sunt originară din satul Pleșeni, Cantemir, dar stabilită cu traiul în Austria.
Îmi doream un sanatoriu unde cu adevărat s-ar putea de odihnit cu trupul și sufletul, de tămăduit „rănile” singurătății trăite în străinătate timp de mulți ani. Am fost la mai multe sanatorii din Moldova, în care aveam comunicare în limba maternă, ceea ce îmi lipsea în altă țară, dar… nu mă simțeam bine din cauza gălăgiei permanente seara, a folosirii alcoolului de către unii pacienți. Am aflat de la cineva despre existența sanatoriului „Speranța” din Sărata Nouă, la 10 km de satul natal. Am fost în luna iunie a anului 2019, și iată că am venit aici și în septembrie, adică peste 3 luni. Acest sanatoriu e ca o casă, ca o familie în care toți membrii ei sunt principali,tratați cu răbdare, cu suflet și devotament din partea personalului acestui sanatoriu, denumireacăruia corespunde menirii sale de a „sădi” în sufletele tuturor speranța de a se însănătoși sufletește și fizic. În afară de procedurile neobișnuite, cum le numesc pacienții, ei primesc cheia succesului de a se izbăvi de kilogramele în plus, de depresie, de unele boli. Pentru aceasta se citesc lecții de sănătate despre alimentația corectă, despre sport, despre soluționarea unor probleme ce țin de etică și comportament în viața de toate zilele. Personalul sanatoriului tratează cu multă răbdare și profesionalism pacienții. O fac din inimă deoarece o fac în Numele Domnului Isus Hristos… Aici e bine, aici e liniște și domină pacea, aici găsești înțelegere și armonie.